Italienii încearcă să ne adoarmă şi spun despre noi că vom fi revelaţia EURO 2008. Fernando Torres spune şi el că am putea ajunge în finală. Tricolorii rămân modeşti şi le răspund adversarilor pe un ton glumeţ.

"Sperăm să aibă dreptate. Dacă ei cred că România va fi surpiza. Da să vedem ce surpriză", a declarat Victor Piţurcă.

Victor Piţurcă este conştient că va avea viaţă grea în Austria şi Elveţia, dar ştie care ar putea fi cheia succesului.

"Cine va fi mai organizat, cine va greşi mai puţin, cine va fi mai inspirat, cine va avea mai multă şansă acela va fi câştigător", a mai spus selecţionerul.

Deşi îi cunoaşte pe olandezi din grupa de calificare la EURO 2008, selecţionerul nu se gândeşte decât la primul meci al Grupei C.

"Până la Olanda avem Franţa. Vom vedea ce va fi", a încheiat Piţurcă.