Home arrow Stiri arrow Sport arrow Avocatul Rapidului susţine că este posibil să ceară despăgubiri de 20 de mil. euro
Unde mergi in vacanta ?
 

Galerie foto

foto

foto

 
Avocatul Rapidului susţine că este posibil să ceară despăgubiri de 20 de mil. euro PDF Imprimare E-mail
Scris de jimie lee   
miercuri, 26 martie 2008

Avocatul clubului Rapid, Gheorghe Florea, a declarat, miercuri, la sosirea la Comisia de Disciplină a FRF, că gruparea giuleşteană este dispusă să îi dea în judecată pe membrii Comisiei şi să ceară despăgubiri de 20 de milioane dacă aceştia încalcă legea şi regulamentele.

"Comisia de Disciplină îşi va exercita autoritatea disciplinară cu respectarea legilor şi regulamentelor. Oricum, clubul e hotărât ca în ipoteza în care se săvârşesc abuzuri de către membrii Comisei de Disciplină să se adreseze autorităţilor jurisdicţionale competente, inclusiv cu acţionarea în răspundere materială împotriva acelor membri ai Comisiei care săvârşesc abuzuri încălcând legea şi regulamentele. Vom cere şi daune materiale de cel puţin 20 milioane de euro, constând în cel puţin indemnizaţia cuvenită accesului în Liga Campionilor şi indemnizaţia constând în primele de calificare de care sunt lipsiţi jucătorii care nu au nicio vină pentru ceea ce s-a întâmplat. Legea întotdeauna trebuie să triumfe", a spus Gheorghe Florea, preşedintele Uniunii Naţionale a Barourilor din România.

 

 

 

Citeste tot pe Mediafax.ro  


Articole asemanatoare:

 
< Precedent   Următor >
 

Autentificare

image

Sponsori

www.hotelsbooking.ro
cazare hoteluri in toata lumea

www.livein.ro
Revista presei din Romania

www.altfel.org
Director web romanesc 

www.just-together.com
Free music, videos and pictures

Sisteme supraveghere video


Daca doriti sa va simititi mult mai in siguranta in casa sau la birou , va recomandam sa instalati un sistem de supraveghere video. Cati dintre voi nu ati intalnit cazuri cand disparea ceva din birou fara sa puteti vedea ce s-a intamplat ? instaland un sistem de camere video supraveghere veti putea vedea oricand ceea ce s-a intamplat pe timpul noptii, folosind camere infrarosu sau camere ascunse in zonele cu securitate ridicata.
Motivele pentru care oamenii instaleaza aceaste sisteme cu camere de supraveghere video sunt nenumarate, in orice caz , sentimentul resimtit de fiecare cand casa sau biroul sunt asigurate cu sisteme supraveghere, camere wireless, camere ascunse sau chiar camere inf rarosu nu se poate compara cu nimic.

Pentru a va simti mereu in siguranta va recomandam produsele de supraveghere video oferite de VideoProtect : supraveghere video, supraveghere, sisteme supraveghere, camere video supraveghere,camere video, camere wireless, camere ascunse, camere IR, securitate video, camere infrarosu

Submit Your Site SmartNetBook.ro Jocuri Matrimoniale    TYGER |  Manele Gratis |  Jocuri online |  Fisier.com | Acest website nu este compatibil cu IE 6