Home arrow Stiri arrow Justitie arrow Sile Pietroi, alături de alţi opt membri ai grupării, aduşi la Tribunalul Bucureşti
Unde mergi in vacanta ?
 

Galerie foto

foto

foto

 
Sile Pietroi, alături de alţi opt membri ai grupării, aduşi la Tribunalul Bucureşti PDF Imprimare E-mail
Scris de jimie lee   
Joi, 19 Iunie 2008

Vasile Fierbântu, zis Sile Pietroi, alături de alţi opt membri ai grupării conduse de acesta, au fost aduşi, joi dimineaţă, la Tribunalul Bucureşti, aceştia urmând să fie prezentaţi instanţei cu propunere de arestare preventivă.

Dezbaterile de la Tribunalul Bucureşti privind propunerea de arestare preventivă a celor nouă vor începe în jurul orei 11.30.

La ora transmiterii acestei ştiri, avocaţii celor nouă studiază, la Tribunalul Bucureşti, dosarul de urmărire penală a clienţilor lor şi referatul cu propunerile de arestare preventivă a acestora.

Sile Pietroi, şeful grupării prinse în urmă cu o zi, în urma unor descinderi ale anchetatorilor în Bucureşti şi judeţul Ilfov, a fost prins, în noaptea de miercuri spre joi, la Giurgiu, după ce a fost urmărit de mai multe echipaje de poliţie, acesta fiind adus pentru audieri la Poliţia Capitalei.

Vasile Fierbântu, zis Sile Pietroi, a fost prins de poliţişti joi, în jurul orei 2.00, în apropierea locuinţei unui cunoscut al acestuia din Giurgiu, după ce a fost urmărit mai mult timp de echipaje de poliţie, forţele de ordine fiind nevoite să tragă mai multe focuri de armă pentru a-l opri pe acesta, a declarat, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, comisarul Christian Ciocan.

 

 

Citeste tot pe Mediafax.ro  


Articole asemanatoare:

 
< Precedent   Următor >
 

Autentificare

image

Sponsori

www.rentngo.ro
Inchirieri masini bucuresti

www.livein.ro
Revista presei din Romania

www.altfel.org
Director web romanesc 

www.just-together.com
Free music, videos and pictures

Sisteme supraveghere video


Daca doriti sa va simititi mult mai in siguranta in casa sau la birou , va recomandam sa instalati un sistem de supraveghere video. Cati dintre voi nu ati intalnit cazuri cand disparea ceva din birou fara sa puteti vedea ce s-a intamplat ? instaland un sistem de camere video supraveghere veti putea vedea oricand ceea ce s-a intamplat pe timpul noptii, folosind camere infrarosu sau camere ascunse in zonele cu securitate ridicata.
Motivele pentru care oamenii instaleaza aceaste sisteme cu camere de supraveghere video sunt nenumarate, in orice caz , sentimentul resimtit de fiecare cand casa sau biroul sunt asigurate cu sisteme supraveghere, camere wireless, camere ascunse sau chiar camere inf rarosu nu se poate compara cu nimic.

Pentru a va simti mereu in siguranta va recomandam produsele de supraveghere video oferite de VideoProtect : supraveghere video, supraveghere, sisteme supraveghere, camere video supraveghere,camere video, camere wireless, camere ascunse, camere IR, securitate video, camere infrarosu

Submit Your Site SmartNetBook.ro Jocuri Matrimoniale    TYGER |  Manele Gratis |  Jocuri online |  Fisier.com | Acest website nu este compatibil cu IE 6