| Pericol de tsunami în Mediterana, în următorul secol |
|
|
|
| Scris de jimie lee | |
| luni, 10 martie 2008 | |
|
Cercetătorii au descoperit că o fisură existentă în estul Mediteranei, care a fost trecută cu vederea până recent, ar putea contribui la producerea, la fiecare 800 de ani, a unui cutremur şi a unui tsunami la fel de devastatoare ca cele care au distrus Alexandria în anul 365. Pe baza tehnicilor de datare cu radiocarbon şi a simulărilor şi modelelor realizate pe computer, cercetătorii au recreat calamitatea pentru a identifica anomalia responsabilă. Rezultatele cercetărilor lor au fost publicate în revista Nature Geoscience. "Există probabilitatea ca acest tip de cutremur să se repete la fiecare 800 de ani", a indicat Beth Shaw, seismolog la Universitatea din Cambridge, coordonator al studiului. Identificarea anomaliei, situată în apropiere de coasta sud-vestică a Cretei, poate contribui la prevenirea unui dezastru care ar putea afecta zeci de milioane de persoane care locuiesc în zonă, a spus Shaw. Ultimul cutremur de mari dimensiuni produs în Mediterana a fost înregistrat în 1303, iar din acest motiv, experţii cred că în următorii 100 de ani zona s-ar putea confrunta cu un tsunami de mari proporţii.
|
| < Precedent | Următor > |
|---|
www.hotelsbooking.ro
cazare hoteluri in toata lumea
www.livein.ro
Revista presei din Romania
www.altfel.org
Director web romanesc
www.just-together.com
Free music, videos and pictures
Daca doriti sa va simititi mult mai in siguranta in casa sau la birou , va recomandam sa instalati un sistem de supraveghere video. Cati dintre voi nu ati intalnit cazuri cand disparea ceva din birou fara sa puteti vedea ce s-a intamplat ? instaland un sistem de camere video supraveghere veti putea vedea oricand ceea ce s-a intamplat pe timpul noptii, folosind camere infrarosu sau camere ascunse in zonele cu securitate ridicata.
Motivele pentru care oamenii instaleaza aceaste sisteme cu camere de supraveghere video sunt nenumarate, in orice caz , sentimentul resimtit de fiecare cand casa sau biroul sunt asigurate cu sisteme supraveghere, camere wireless, camere ascunse sau chiar camere inf rarosu nu se poate compara cu nimic.
Pentru a va simti mereu in siguranta va recomandam produsele de supraveghere video oferite de VideoProtect : supraveghere video, supraveghere, sisteme supraveghere, camere video supraveghere,camere video, camere wireless, camere ascunse, camere IR, securitate video, camere infrarosu
| Matrimoniale | TYGER | | Manele Gratis | | Jocuri online | | Fisier.com | | Acest website nu este compatibil cu IE 6 |
|---|