| Serbia, interesată să închirieze pe termen lung o parte din capacităţile Portului Constanţa |
|
|
|
| Scris de jimie lee | |
| joi, 21 februarie 2008 | |
|
{mosgoogle left}Preşedintele Serbiei, Boris Tadic, a declarat, joi, după întâlnirea cu omologul său român, că ţara sa este interesată ca pentru o perioadă mai îndelungată să închirieze o parte din capacităţile Portului Constanţa. Tadic a spus că relaţiile bilaterale dintre România şi Serbia sunt foarte bune şi, de asemenea, ascendente din punct de vedere economic. El a menţionat că a discutat cu preşedintele Băsescu despre colaborarea danubiană şi despre cea legată de coridorul paneuropean, în legătură cu care cele două ţări au un interes major. "I-am spus preşedintelui Băsescu că Serbia este interesată ca pentru o perioadă mai îndelungată de timp să închirieze o parte din capacităţile Portului Constanţa. Vom fi pregătiţi de asemenea să construim porturi pe Dunăre, ceea ce va contribui la dezvoltarea relaţiilor bilaterale", a spus Tadic.
De asemenea, el a mulţumit României pentru ajutorul acordat dezvoltării regiunii Banat.
Sursa: Mediafax |
| < Precedent | Următor > |
|---|
www.hotelsbooking.ro
cazare hoteluri in toata lumea
www.livein.ro
Revista presei din Romania
www.altfel.org
Director web romanesc
www.just-together.com
Free music, videos and pictures
Daca doriti sa va simititi mult mai in siguranta in casa sau la birou , va recomandam sa instalati un sistem de supraveghere video. Cati dintre voi nu ati intalnit cazuri cand disparea ceva din birou fara sa puteti vedea ce s-a intamplat ? instaland un sistem de camere video supraveghere veti putea vedea oricand ceea ce s-a intamplat pe timpul noptii, folosind camere infrarosu sau camere ascunse in zonele cu securitate ridicata.
Motivele pentru care oamenii instaleaza aceaste sisteme cu camere de supraveghere video sunt nenumarate, in orice caz , sentimentul resimtit de fiecare cand casa sau biroul sunt asigurate cu sisteme supraveghere, camere wireless, camere ascunse sau chiar camere inf rarosu nu se poate compara cu nimic.
Pentru a va simti mereu in siguranta va recomandam produsele de supraveghere video oferite de VideoProtect : supraveghere video, supraveghere, sisteme supraveghere, camere video supraveghere,camere video, camere wireless, camere ascunse, camere IR, securitate video, camere infrarosu
| Matrimoniale | TYGER | | Manele Gratis | | Jocuri online | | Fisier.com | | Acest website nu este compatibil cu IE 6 |
|---|