Home arrow Stiri arrow Economic arrow Operatorii GSM ar putea introduce tarifarea apelurilor primite
Unde mergi in vacanta ?
 

Galerie foto

foto

foto

 
Operatorii GSM ar putea introduce tarifarea apelurilor primite PDF Imprimare E-mail
Scris de jimie lee   
Marţi, 17 Iunie 2008

telefon
(Imagine: Realitatea.net)
Nu este exclus ca într-un viitor nu foarte îndepărtat să fim facturaţi pentru fiecare apel primit pe telefonul mobil dintr-o altă reţea. Comisia Europeană este gata să permită operatorilor GSM să aplice această măsură deja existentă în Statele Unite şi în câteva ţări asiatice.

 În prezent, europenii plătesc apelurile primite doar atunci când se află într-o altă ţară. Această normă, cunoscută sub numele de roaming, s-ar putea schimba, afirmă comisarul european pentru telecomunicaţii, Viviane Reding, care precizează că piaţa s-a dezvoltat şi regulile ei pot fi schimbate. Mai mult, spune oficialul european, orice decizie în acest sens depinde de operatorii de servicii GSM. Dacă aceştia vor considera că facturarea apelurilor primite îi poate interesa pe clienţi şi îi pot convinge pe consumatori că e în avantajul lor, Comisia Europeană nu se va opune, şi nici nu va constrânge în vreun fel operatorii să introducă o asemenea regulă.

 

 

Citeste tot pe Realitatea.net  


Articole asemanatoare:

 
< Precedent   Următor >
 

Autentificare

image

Sponsori

www.rentngo.ro
Inchirieri masini bucuresti

www.livein.ro
Revista presei din Romania

www.altfel.org
Director web romanesc 

www.just-together.com
Free music, videos and pictures

Sisteme supraveghere video


Daca doriti sa va simititi mult mai in siguranta in casa sau la birou , va recomandam sa instalati un sistem de supraveghere video. Cati dintre voi nu ati intalnit cazuri cand disparea ceva din birou fara sa puteti vedea ce s-a intamplat ? instaland un sistem de camere video supraveghere veti putea vedea oricand ceea ce s-a intamplat pe timpul noptii, folosind camere infrarosu sau camere ascunse in zonele cu securitate ridicata.
Motivele pentru care oamenii instaleaza aceaste sisteme cu camere de supraveghere video sunt nenumarate, in orice caz , sentimentul resimtit de fiecare cand casa sau biroul sunt asigurate cu sisteme supraveghere, camere wireless, camere ascunse sau chiar camere inf rarosu nu se poate compara cu nimic.

Pentru a va simti mereu in siguranta va recomandam produsele de supraveghere video oferite de VideoProtect : supraveghere video, supraveghere, sisteme supraveghere, camere video supraveghere,camere video, camere wireless, camere ascunse, camere IR, securitate video, camere infrarosu

Submit Your Site SmartNetBook.ro Jocuri Matrimoniale    TYGER |  Manele Gratis |  Jocuri online |  Fisier.com | Acest website nu este compatibil cu IE 6