Home arrow Stiri arrow Economic arrow Băncile negociază doar cu anumiţi clienţi condiţiile de creditare
Unde mergi in vacanta ?
 

Galerie foto

foto

foto

 
Băncile negociază doar cu anumiţi clienţi condiţiile de creditare PDF Imprimare E-mail
Scris de jimie lee   
luni, 11 februarie 2008
Negocierea condiţiilor de creditare nu a devenit încă o practică pe piaţa bancară românească. Scenariul contractării unui credit este aproape la fiecare bancă acelaşi: spui ce doreşti iar consilierul de credit îţi comunică ce poţi să primeşti, faci dosarul şi într-un final semnezi contractul de creditare pe care-l vezi doar atunci, moment în care poţi să descoperi (dacă cunoşti ceva noţiuni juridice) şi toate costurile împrumutului. Le accepţi şi îţi plăteşti cuminte rata lună de lună. Bancherii spun că în realitate condiţiile de creditare ar trebui negociate iar discuţiile ar trebui să se poarte pe contract şi nu pe un flyer de promovare a unui produs bancar. Fie că vorbim de comisioanele de acordare, de administrare sau de cele de rambursare anticipată, cu toate pot ajunge şi chiar depăşi 3% din suma împrumutată în funcţie de bancă şi tipul creditului solicitat. Pe lângă acestea mai pot exista şi alte comisioane mult mai mici la care se adaugă dobânzile aferente împrumutului, destul de mari în România. Sursa: Gandul
Articole asemanatoare:

 
< Precedent   Următor >
 

Autentificare

image

Sponsori

www.hotelsbooking.ro
cazare hoteluri in toata lumea

www.livein.ro
Revista presei din Romania

www.altfel.org
Director web romanesc 

www.just-together.com
Free music, videos and pictures

Sisteme supraveghere video


Daca doriti sa va simititi mult mai in siguranta in casa sau la birou , va recomandam sa instalati un sistem de supraveghere video. Cati dintre voi nu ati intalnit cazuri cand disparea ceva din birou fara sa puteti vedea ce s-a intamplat ? instaland un sistem de camere video supraveghere veti putea vedea oricand ceea ce s-a intamplat pe timpul noptii, folosind camere infrarosu sau camere ascunse in zonele cu securitate ridicata.
Motivele pentru care oamenii instaleaza aceaste sisteme cu camere de supraveghere video sunt nenumarate, in orice caz , sentimentul resimtit de fiecare cand casa sau biroul sunt asigurate cu sisteme supraveghere, camere wireless, camere ascunse sau chiar camere inf rarosu nu se poate compara cu nimic.

Pentru a va simti mereu in siguranta va recomandam produsele de supraveghere video oferite de VideoProtect : supraveghere video, supraveghere, sisteme supraveghere, camere video supraveghere,camere video, camere wireless, camere ascunse, camere IR, securitate video, camere infrarosu

Submit Your Site SmartNetBook.ro Jocuri Matrimoniale    TYGER |  Manele Gratis |  Jocuri online |  Fisier.com | Acest website nu este compatibil cu IE 6