Home arrow Stiri arrow Economic arrow AVAS şi-ar putea mări participaţia la Petrom, prin transferul unor acţiuni de la Fondul Propriet
Unde mergi in vacanta ?
 

Galerie foto

foto

foto

 
AVAS şi-ar putea mări participaţia la Petrom, prin transferul unor acţiuni de la Fondul Propriet PDF Imprimare E-mail
Scris de jimie lee   
joi, 14 februarie 2008
Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) şi-ar putea majora participaţia deţinută la Petrom la cel puţin 25% din capitalul social, prin transferul unui pachet de acţiuni de la Fondul Proprietatea, pentru a avea o poziţie mai fermă în luarea deciziilor importante. AVAS şi-a diminuat, în vara anului trecut, participaţia deţinută la Petrom, de la 30,8% la 20,6%, prin transferul unui pachet de 10% din acţiuni către Fondul Proprietatea, cu scopul evitării unui proces intentat de Comisia Europeană cu privire la un posibil drept de veto al statului. Majorarea participaţiei AVAS s-ar putea efectua în baza unei propuneri legislative, care ar putea fi iniţiată de Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare din Camera Deputaţilor. "În această săptămână am efectuat o vizită la AVAS pentru a consulta contractul de privatizare şi a ne informa cu privire la respectarea angajamentelor asumate de grupul OMV. Din documentele prezentate am văzut că sunt în grafic cu investiţiile asumate, dar ne nemulţumeşte faptul că statul a rămas în decurs de trei ani de la privatizare cu un pachet de acţiuni prea mic şi nu are o poziţie clară şi fermă în luarea deciziilor", a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, preşedintele Comisiei, Mihai Tudose. El a adăugat că membrii Comisiei vor analiza în perioada următoare dacă vor iniţia un proiect de lege pentru transferul unui pachet de acţiuni de la Fondul Proprietatea înapoi la AVAS, având în vedere că în acest an statul îşi va diminua din nou participaţia la Petrom, prin vânzarea unui pachet de 8% din titluri către salariaţi conform legislaţiei în vigoare. "Voi propune să purtăm discuţii cu oficialii Ministerului Economiei şi Finanţelor pentru a găsi o soluţie prin care statul să deţină cel puţin 25% din Petrom. Una dintre variante constă în transferul titlurilor de la Fondul Proprietatea, însă trebuie să vedem dacă este oportun să înlocuim acţiunile Fondului Proprietatea cu participaţii la alte companii sau cu nimic", a spus Tudose. Potrivit acestuia, statul nu se poate baza şi nu va putea colabora cu acţionarii Fondului Proprietatea pentru că sunt prea mulţi şi câteva mii de persoane sunt greu de convins să susţină poziţia AVAS. În ceea ce priveşte "acţiunea de aur", preşedintele Comisiei a menţionat că instituţiile statului nu ar trebui să-şi facă probleme, întrucât în cei trei ani de la privatizare nu s-a folosit acest drept, care nici nu este specificat clar prin contractul de privatizare. Compania Petrom a fost privatizată în 2004, tranzacţie de 1,5 miliarde de lei prin care grupul austriac OMV a devenit acţionar majoritar prin achiziţie directă de acţiuni urmată de o majorare de capital. Ceilalţi acţionari ai companiei sunt AVAS, cu 20,63% din titluri, Fondul Proprietatea, cu 20,11% din capital, BERD, cu o participaţie de 2,01%, şi mai multe persoane fizice şi firme, care deţin 6,21% din acţiuni. Sursa: Mediafax
Articole asemanatoare:

 
< Precedent   Următor >
 

Autentificare

image

Sponsori

www.hotelsbooking.ro
cazare hoteluri in toata lumea

www.livein.ro
Revista presei din Romania

www.altfel.org
Director web romanesc 

www.just-together.com
Free music, videos and pictures

Sisteme supraveghere video


Daca doriti sa va simititi mult mai in siguranta in casa sau la birou , va recomandam sa instalati un sistem de supraveghere video. Cati dintre voi nu ati intalnit cazuri cand disparea ceva din birou fara sa puteti vedea ce s-a intamplat ? instaland un sistem de camere video supraveghere veti putea vedea oricand ceea ce s-a intamplat pe timpul noptii, folosind camere infrarosu sau camere ascunse in zonele cu securitate ridicata.
Motivele pentru care oamenii instaleaza aceaste sisteme cu camere de supraveghere video sunt nenumarate, in orice caz , sentimentul resimtit de fiecare cand casa sau biroul sunt asigurate cu sisteme supraveghere, camere wireless, camere ascunse sau chiar camere inf rarosu nu se poate compara cu nimic.

Pentru a va simti mereu in siguranta va recomandam produsele de supraveghere video oferite de VideoProtect : supraveghere video, supraveghere, sisteme supraveghere, camere video supraveghere,camere video, camere wireless, camere ascunse, camere IR, securitate video, camere infrarosu

Submit Your Site SmartNetBook.ro Jocuri Matrimoniale    TYGER |  Manele Gratis |  Jocuri online |  Fisier.com | Acest website nu este compatibil cu IE 6